Dă-I slavă Lui neîncetat!
de Gabi Barbos
Se lasă liniştea peste oraş
Şi sufletu-mi e în tăcere.
Se mai aude câte-un pas
Trecând prin faţa casei mele.
Afară, cerul e senin
Şi stelele lucesc frumos
Umplând pământul de lumini
In negrul cel întunecos.
Privesc la luna minunată
Care se-apleacă spre pământ
Şi luminează cu-a ei rază,
Cu albul ei curat şi blând.
Imi vine-n minte o’ntrebare.
Mă minunez când le privesc.
Cine să fie – Acela, oare,
Care-a creat acest celest?
Şi cine dă lumina oare?
Şi aerul ce-l respirăm?
Cine pictează orice floare,
Cine dă fructul ce-l mâncăm?
E un artist cu măiestrie
Care pictează zi de zi?
Sau e un Zeu cu-a Sa iubire
Ce dă viaţa orişicui?
Artist cu mâna omenească
Nu poate–aşa desăvârşit
Să facă iarba să crească
Şi pomul care e-nverzit.
E Dumnezeu cu-a Sa iubire
Care-a creat cu un Cuvânt
Dintr-un nimic, din veşnicie
Un univers cu un Pământ.
Tu om, ce crezi că eşti un zeu
Priveşte tot ce ai în jur.
Creat ai fost de Dumnezeu
Ca să trăieşti pe-acest pământ.
Un suflet Dumnezeu ţi-a dat
Suflare din a Lui suflare
Dă-I slavă Lui neîncetat
Pentru viaţă, pentru toate.
Mama
de Flavius Laurian Duverna
Nu ştiu când, cum s-a-nceput,
Nici nu pot să îmi dau seama,
Când gângurind făr-să fi vrut,
Am exclamat cuvântul: ,,Mama”!
Eram prea mic, să pot să ştiu
Ce va însemna acest cuvânt,
Dar peste ani, pot ca să scriu:
E cel mai sfânt de pe pământ!
Nici-unul nu mi-e aşa de drag
Ca mama, când eu strig la ea…
Şi când mă aşteaptă în prag,
S-o îmbrăţişez cu dor aş vrea.
S-o strâng la piept şi să-i sărut
Mâinele-i dragi, ce-au legănat,
Prin dragostea-i de neîntrecut
Când ,,nani! nani!’’ mi-a cântat.
Nu ţin să ştiu, dar mult’nainte
Făr-a pricepe şi-am da seama,
Mi-a încolţit in mica-mi minte,
Mi-a răsărit cuvântul ,,Mama!”
De-ar fi durerea-oricât de mare
Prin încercări, de multe de ori,
Cuvântul ,,Mama’’ mi-e alinare
Ca un balsam, din mii de flori.
Nu sunt comentarii momentan